Incursiune în mintea traducătorilor Iuliana şi Florin Oprina

incursiunein-minteaunui-traducator-1

TraducemBine vă propune să descoperiţi alături de noi ce se întâmplă în spatele unei cărţi traduse şi cu ce se confruntă traducătorii literari. Vă invităm să îi descoperiţi pe Iuliana şi Florin Oprina, doi mari iubitori ai limbii japoneze, cunoscuţi pentru traducerea romanelor fraţilor Murakami.

Iuliana Oprina:

În 2000 am terminat secţia de japoneză-engleză din cadrul Universităţii din Bucureşti. Între 2000-2001 am avut o bursă de studiu acordată de Fundaţia Sasakawa în Nara, Japonia. Odată întoarsă în ţară am început colaborarea cu editura Polirom şi am tradus primele romane şi colecţii de nuvele de Haruki Murakami.

În 2005, sotul meu a câştigat o bursă de studiu în Japonia şi ne-am mutat împreuna în Kobe. În Japonia am continuat să traduc beletristică, dar am început să colaborez şi cu agenţii de traduceri şi firme din Japonia pentru traduceri tehnice din şi în limbile japoneză, engleză şi română. Ne-am intors în ţara  în 2009 şi de atunci am mai tradus un roman.

Traduceri:

Dans dans dans, Haruki Murakami, Polirom, 2004

Elefantul a disparut, Haruki Murakami, Polirom, 2005

După cutremur, Haruki Murakami, Polirom, 2006

Kafka pe malul mării, Haruki Murakami, Polirom, 2006

Străini, Taichi Yamada, Humanitas, 2007

În noapte, Haruki Murakami, Polirom, 2007

Autoportretul scriitorului ca alergator de cursă lungă, Haruki Murakami, Polirom, 2009

 

Florin Oprina:

În 1997 am absolvit Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Straine, cu specializarea japoneză-engleză. În 1999 am terminat un masterat de lingvistică în cadrul aceleiaşi facultăţi.

În 2005 am câştigat o bursă de studii în Japonia, acordată de Ministerul Educaţiei japonez, iar în 2006 am fost acceptat ca student doctorand în lingvistică la prestigioasa Universitate Kobe. În primăvara lui 2009, eu şi soţia ne-am reîntors în ţară.

Pe parcursul colaborării cu editura Polirom, am tradus patru romane, toate ale lui Ryu Murakami.

 

Traduceri (toate aparute la Polirom):

Albastru nemărginit, aproape transparent, Ryu Murakami

Copii de aruncat, Ryu Murakami

În supa miso, Ryu Murakami

Audiţia, Ryu Murakami

 

TraducemBine: Ce preocupări şi activităţi aveţi, în afara activităţii de traducere?

Iuliana Oprina: În afară de traduceri ma ocup… tot de traduceri. Traduceri tehnice, din diverse domenii de specialitate, de la manuale de utilizare pentru tot felul de produse, la politici interne de firmă. Nici nu se compară cu traducerea unui roman, care presupune mult mai mult dinamism şi creativitate, dar este o muncă necesară.

Florin Oprina: Încerc să mai învăţ o limbă străină şi, în acelaşi timp, să exersez în fiecare zi la japoneză, pentru ca e o limbă care se uită enervant de repede.

 

TB: De unde dragostea pentru limba japoneză?

IO: In clasa a douăsprezecea mi s-a oferit şansa de a învăţa limba japoneză şi nici prin gând nu mi-a trecut să o ratez. Cred că m-am îndrăgostit de ea încă de la prima lecţie şi mi-a fost foarte clar ce facultate vreau să fac şi în ce direcţie să o iau pe viitor.

FO: Aproape că nici nu mai ţin minte. La început a fost mai mult un capriciu, cred. M-a atras exoticul pe care îl emană o cultură atât de îndepărtată şi o limbă care se scrie atât de straniu…

 

TB: Care au fost primele experienţe de traducere?

IO: Nu ştiu dacă a fost chiar prima experienţă de traducere, dar ţin minte că la un moment dat, în timpul facultăţii, m-am jucat cu traducerea câtorva pagini dintr-un roman de Murakami. Mi-a placut la nebunie, dar nu m-am gândit nicio clipa că voi ajunge vreodată să mă număr printre traducătorii lui. Câţiva ani mai tarziu, când chiar mi s-a oferit şansa să traduc “Dans dans dans”, am fost în al nouălea cer, dar în acelaşi timp şi îngrozită. Simţeam că mi s-a dat o responsabilitate colosală şi că nu am voie sub nicio formă să greşesc, să-i fac textului vreo nedreptate. Am muncit enorm la ea, dar şi satisfacţia a fost pe măsură când am văzut cartea tipărită.

FO: Nu mai ştiu când şi cum a fost prima experienţă. Am tradus însă odată, într-un restaurant, din japoneză în engleză, pentru nişte germani. Nu a fost nimic prea dificil, dar ţin minte că m-am simţit atât de bine trecând de la o limbă la alta, mai ales ca nici una nu era cea maternă!

 

TB: Ce v-a atras în “lumea traducerilor”?

IO: Pe mine una nu m-a interesat neapărat să traduc, ci să traduc din Haruki Murakami, autor căruia de altfel i-am şi rămas foarte fidelă. Odată ce am înţeles ce presupune munca de traducător, mi-am dat seama că mi se potriveşte foarte bine şi am rămas în mod natural în zona asta. Nici nu mă pot închipui făcând altceva.

FO: Este foarte simplu: când citeşti ceva ce îţi place, vrei să împărtăşeşti bucuria ta şi celor din jur. Iar când citeşti în japoneză, simţi nevoia să faci cartea accesibilă şi altora, astfel că dorinţa de a traduce apare de la sine.

 

TB: Anii în care aţi locuit în Japonia, v-au influenţat, v-au ajutat în munca de traducător?

IO: Sigur ca da! Şi nu mă refer doar la cât de mult am avansat ca nivel de cunoaştere a limbii, ci şi la felul în care o percep acum. Sunt lucruri pe care acum le înţeleg altfel, le „simt” altfel. Am reuşit poate să văd limba mai din interior, şi nu din perspectiva distantă a unui străin.

FO: În mod cert acum ştiu japoneza mai bine decât ştiam înainte de a trăi în Japonia. Oricum, o limbă straină nu se învaţă şi gata. E un proces care ţine întreaga viaţă. Dar poate că nu a fost numai atât, poate în anii aştia am ajuns să-i înţeleg pe japonezi măcar un pic mai bine. Dacă asta se reflectă sau nu în traducerile mele, nu îmi dau seama, pot doar să sper.

 

TB: De ce credeţi că pe noi, europenii, ne fascinează cultura asiatică?

IO & FO: Un motiv ar fi exoticul, distanţa. Sigur că ne fascinează lucrurile îndepărtate, pentru că promit să fie altfel, să ne scoată din cotidian. Exact din acelaşi motiv, japonezii sunt fascinaţi de cultura occidentală. Exoticul este, de fapt, o noţiune relativă. De exemplu, în 1Q84, ultimul roman al lui Haruki Murakami, un personaj intră într-un restaurant franţuzesc foarte luxos şi comandă… mămăligă.

Un alt aspect care atrage este natura paradoxală a japonezilor. Sunt un popor care s-a învăluit într-o sumă de contradicţii: sunt nişte esteţi, dar în acelaşi timp au avut un renume de războinici sângeroşi; admiră florile de cireş, dar se uită şi la cele mai deviante filme pornografice; sunt prietenoşi, dar nu poţi şti niciodată ce gândesc cu adevărat; sunt tradiţionalişti, dar şi la vârful tehnologiei. O asemenea alăturare de aspecte paradoxale fascinează şi intrigă pe oricine.

 

TB: Cum e viaţa de traducător…alături de alt traducător?

IO & FO: E minunat să ai întotdeauna lângă tine un sprijin, pe cineva care te poate ajuta cu o părere avizată, care te poate scoate din impas atunci când te împotmoleşti. Dar… se mai întamplă să avem dispute în privinţa traducerii potrivite a vreunui cuvânt. Una din disputele astea durează chiar de câteva luni, fără vreo rezoluţie satisfăcătoare. (Florin: Bineînţeles că eu am dreptate!) Problema este că amândoi avem argumente perfect valide, dar incompatibile. (Iuliana: Nici vorbă, eu am dreptate!) Mai ales acum, că traducem o carte împreună, trebuie să cădem de acord asupra unor termeni şi s-ar putea ca lucrul acesta să nu fie tocmai uşor.

 

TB : Care credeţi că este rolul traducătorului în drumul pe care îl străbate cartea de la autor la cititor?

IO & FO: Traducătorul e un nume pe pagina de titlu, pe care nu-l observă nimeni. Doar dacă traducerea e proastă, atunci se uita supăraţi la el şi se întreabă ,,cine mai e şi ăsta?” Dacă rămâi anonim înseamnă că ai făcut treabă bună. La urma urmelor, e bine să fie aşa. Traducătorul nu trebuie sa-ţi stea în drum, să te împiedici de el. El doar deschide o poartă către o carte nouă. Şi cine vrea să se ciocnească de portar?

 

Traducatorul mediază între două lumi, dar ce te faci cand lumile nu se potrivesc? Un exemplu simplu este cel al notelor de subsol: un cuvânt banal în original poate să necesite explicaţii lungi în traducere. Ce faci, umpli cartea de note de subsol care să explice cititorului lucruri care poate nu-l interesează şi care îngreunează lectura sau încerci să păstrezi textul cât mai cursiv şi să eviţi termenii problematici? Personajul şi-a pus wakame (si aici vine nota de subsol) în supă sau, mai simplu, şi-a pus nişte alge (fără să mai conteze ce fel anume)? Asta e doar un exemplu, dar uneori trebuie să iei nişte decizii peste capul autorului. E o responsabilitate pe care trebuie să ţi-o asumi.

 

TB: Ne-aţi mărturisit că aţi lucrat împreună la traducerea ultimul roman al lui Haruki Murakami, 1Q84. Ce presupune traducerea…la 4 mâini?

IO & FO: Nu e o diferenţă foarte mare faţă de munca noastră de până acum. Întotdeauna ne-am citit reciproc traducerile, am discutat pe marginea lor şi am încercat să le îmbunătăţim. Acum, procesul e în mare parte la fel, dar cu mai multă coordonare şi cu mai multe sesiuni de brainstorming. 1Q84 e structurat în două fire epice care alternează. Fiecare şi-a ales partea sa şi traducerile merg astfel în paralel, cel puţin deocamdată.

 

TB: Este o traducere dificilă, un text provocator?

IO & FO: Sigur că nu e uşor. Trebuie să te documentezi, te lupţi uneori cu frazele în japoneză, uneori cu cele în română. Poate să fie foarte frustrant câteodată când dai de un pasaj foarte clar în original, dar care sună împotmolit în traducere. Începi să-l învârţi, să-l rearanjezi, să cauţi sinonime şi, uneori, reuşeşti să-i găseşti o formă măcar acceptabilă. Alteori îl laşi şi revii asupra lui o lună mai tarziu, când îi dai de cap în cinci minute.

 

Murakami are în general un stil deconcertant de simplu, prin care reuşeşte să-ţi transmită totuşi emoţii puternice. E adevărat că, din punctul de vedere al limbii, 1Q84 e ceva mai dificilă decât alte cărţi de-ale lui, dar nu este un stil obscur şi nici greoi. Probabil că cea mai mare dificultate pe care o prezintă cartea este dimensiunea: primele două volume au în total peste 1000 de pagini şi în primăvară urmează să mai apară un volum.

 

TB: De ce să citim această carte?

IO & FO: Pentru că e vorba de Murakami, un autor care reuşeşte să treacă dincolo de culoarea pielii şi forma ochilor, dincolo de diferenţele culturale şi să găsească numitorul comun din noi, miezul care ne face oameni. E un scriitor de un umanism formidabil! În plus, ştie cum se spune o poveste, ştie cum să te fure cu totul în lumea imaginată de el. Mergeţi cu încredere pe mâna lui!

 

TB: Un traducător îl traduce pe autor ad literam sau îşi imprimă parte din personalitatea sa?

IO: E o banalitate să spui că tradurre è tradire, dar o banalitate adevarată. Suntem ancoraţi într-o anume limbă materna, într-o anume cultură şi într-o anume istorie personală şi e imposibil ca aspectele astea să nu îşi lase amprenta într-o traducere.

FO: E imposibil să traduci ad literam, măcar pentru faptul că nu îţi dă voie limba. Vrei, nu vrei, trebuie să deviezi de la original. În procesul ăsta intervii, fără să-ţi dai seama, cu prejudecăţile, cu preferinţele, cu limitele tale. Dacă latura umană n-ar fi prezentă, orice traducere ar fi egală, dar ştim că exista de fapt traduceri bune şi rele.

 

TB : De ce credeţi că se traduc foarte puţin autorii români în alte limbi?

IO & FO: Sincer, nu suntem la curent cu ce se traduce din română. Dar trebuie să recunoaştem, fie că ne place, fie că nu, că suntem o cultură mică, provincială, care nu stârneşte prea mare interes. Totuşi, în ultimii ani pare să existe o anume efervescenţă în literatură şi film, al cărei rezultat este că am devenit mai vizibili în străinătate.

 

TB: Aşa cum există o vârstă la care începem să citim, pentru marea majoritate dintre noi există şi o vârstă la care „uităm’’ să mai citim. De ce credeţi că ar putea apărea acest fenomen?

IO & FO: Asta face parte dintr-o serie de mici morţi pe care le trăim. Murim puţin atunci când uităm să mai ascultăm muzică, atunci când nu mai vrem să învăţăm ceva nou şi, cel mai tragic, atunci când uitam să ne jucăm. Cititul are probabil ceva de-a face cu jucatul, pentru că amândouă implică aventura într-o lume scornită. Din păcate, mintea noastră are tendinţa de a se anchiloza şi nu mai vrea să meargă decât pe făgaşurile deja adâncite şi bine definite, nu se mai încumetă pe drumuri noi şi necunoscute.

 

TB : Ce sfaturi le-aţi transmite celor care îşi doresc să devină traducători profesionişti?

IO: E important să găseşti şi să păstrezi echilibrul între fidelitate faţă de text şi cursivitate în traducere. Ca începător, ai tendinţa de a te ţine cât mai aproape de original, chiar atunci când rezultă într-o traducere greoaie.

FO: Cred că cel mai important e să nu uite să traducă cu bucurie şi cu plăcere. Să traduci beletristică nu are voie sa fie nici corvoadă, nici rutină plictisitoare.

 

Acest interviu a avut loc in anul 2010. Între timp, Iuliana şi Florin Oprina au continuat să ne alimenteze fascinaţia pentru autorii japonezi, traducând lucrări celebre, precum:

Iuliana

Hotel Iris, Yōko Ogawa, Humanitas Fiction, 2014

Sete de iubire, Yukio Mishima, Humanitas Fiction, 2013

Florin

Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii, Kenzaburō Ōe, Polirom, 2014

Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj, Haruki Murakami, Polirom, 2013

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *