Compania
Traducembine s-a născut în 2007, ca un spin-off dintr-o altă companie de traduceri și consultanță. Pentru că în acei 4 ani de activitate am realizat că avem multe de oferit și am văzut potențialul mare pe piața de traduceri, am decis să ne axăm numai pe servicii lingvistice, și anume: traduceri, interpretariat, localizare, transcreație, subtitrări video/audio, etc.
Prin compania nou creată am început să oferim servicii de traduceri și intepretariat, precum și alte servicii conexe, necesare clienților noștri, și în același timp, am crescut organic lista de clienți și varietatea domeniilor de specialitate. Am căutat, am identificat și implementat tehnologie de ultimă oră în domeniul traducerilor, până în punctul în care am reușit să aducem totul în cloud, și anume să efectuăm traducerile și să gestionăm proiectele cu ajutorul unei platforme în cloud, care oferă control asupra traducerilor, unitate terminologică și eficiență crescută cost-timp.
Am avut curaj și încredere și am participat cu succes la licitațiile organizate de Comisia Europeană pentru servicii de traduceri și terminologie și am câștigat mai multe contracte pentru traduceri de specialitate pentru 20 de limbi în limba română, în domenii precum: juridic, financiar, proprietate intelectuală, aviație, tehnic.
Am crezut în ideea de localizare și importanța acestui serviciu pentru dezvoltarea afacerilor pe piețele externe, am găsit clienți foarte deschiși care au ințeles diferența dintre simpla traducere și localizare, ne-am mărit baza de date cu traducători români și străini, vorbitori nativi în diverse limbi străine și am încheiat numeroase proiecte de localizare. Ne propunem să creștem echipa noastră cât mai mult, să ne mărim baza de date cu traducatori nativi pe cât mai multe limbi, localizați în toate colțurile lumii, specializați pe cât mai multe domenii de activitate. De asemenea, ne propunem să ținem pasul cu tehnologia de ultimă oră în domeniu și să eficientizăm cât mai mult timpul de execuție și costul, fără a afecta calitatea serviciilor.
Am conștientizat nevoia și trendul comunicării digitale și incercăm să găsim soluții cât mai versatile și pentru serviciile de interpretariat, de la cel clasic de conferință (simultan, consecutiv, chouchotage), până la interpretariatul on-the-phone, skype etc., cu o disponibilitate și un timp de răspuns cât mai scurt. De asemenea, dorim să venim în întampinarea clienților cu noi servicii, conexe domeniului de traduceri și lingvistic, astfel incât să devenim pentru ei un furnizor one-stop-shop și să găsească în noi un partener de încredere în dezvoltarea afacerii lor.
Și pentru că suntem într-o eră digitală și globală, am implementat un portal online pentru clienți și colaboratori, care să ofere maximă transparență, control continuu, eficientizare și control al calității. Astfel oferim ocazia clienților să urmărească în timp real traducerea, costul și timingul și să plaseze comenzile online într-o formă simplificată, iar colaboratorilor noștri să-și aleagă proiectele de traduceri care li se potrivesc.
Filozofia noastră a fost și rămâne aceea că nimic nu este imposibil și că există întotdeauna o soluție pentru orice problemă!
Echipa Traducembine
Suntem o echipă dedicată, formată atât din membrii in-house specializați în zona de operațional, gestionarea proiectelor, asigurarea calității, recrutare, vânzări, promovare, cât și din colaboratori externi, traducători, lingviști, experți din diferite domenii de activitate, cu toții colaborând în interesul clienților noștri.
Echipa de management a companiei.
Silvia Tudor
Managing Director
Silvia are peste 18 ani de experiență în domeniul traducerilor, atât ca traducătoare, cât și ca Manager de Proiect, și peste 15 ani în administrarea și conducerea unei companii de traducere și localizare. Are o diplomă de Masterat în Slavistică, este licențiată în Limbi străine, cu specializări engleză-slovacă și fluentă în engleză, italiană și franceză. Visul ei este acela de a face toate limbile mai accesibile pe tot cuprinsul globului și de a ajuta oamenii să comunice mai ușor și mai eficient la nivel global.
Echipa noastră
Suntem o echipă tânără și dedicată, formată din lingviști și traducători profesioniști pasionați, Project Manageri bine organizați și cu o orientare clară către client, precum și o rețea de traducători nativi din întreaga lume.
Cu toții împărtășim aceeași pasiune, aceea pentru limbi străine, cât și pentru calitatea serviciilor oferite și satisfacția clienților noștri. Lucrăm strâns în echipă având un scop comun: să vă ajutăm în procesul de dezvoltare a afacerii la un nivel global, prin servicii de traducere și localizare profesioniste, personalizate nevoilor dumneavoastră.